O nouă carte semnată de fostul deţinut politic Ion Moraru

Acum câteva zile a văzut lumina tiparului un nou titlu semnat de fostul deţinut politic Ion Moraru. Cartea se numeşte „Fata cu miros de busuioc”, fiind editată într-un tiraj de 2 mii de exemplare. De fapt, noua apariţie tipografică este o completare a celor două volume de memorii, intitulate „Pustiirea” şi „Treptele Infernului”, ale lui Ion Moraru.

Autorul dedică această povestire „fetelor din Basarabia, care au îndurat calvarul represiunilor staliniste”.

Cei care doresc să citească această carte urmează să se adreseze conducerii Partidului Popular Creştin Democrat, la sediul central din Chişinău, str. Nicolae Iorga, 5, Ion Moraru fiind unul dintre fondatorii acestei formaţiuni politice.

Publicăm alăturat cele două texte ce au prefaţat cartea lui Ion Moraru, care au fost semnate de Iurie Roşca şi Dumitru Matcovschi. Read more of this post

(FOTO) Astăzi a avut loc Conferinţa Filialei raionale Rîşcani a PPCD

Astăzi, 3 iulie a avut loc Conferinţa raională Rîşcani a PPCD. La eveniment a participat preşedintele PPCD Iurie Roşca şi vicepreşedinţii PPCD, Andrei Ţurcanu, Igor Ciuru şi Victor Ciobanu. De asemenea au fost prezenţi delegaţi ai Organizaţiilor de Bază din satele raionului.

Îm cadrul dezbaterilor au fost abordate problemele ce ţin de organizarea internă; strategii electorale; poziţionarea PPCD în noul context politic şi geopolitic.

În rîndurile partidulului au aderat noi mebri, cărora Iurie Roşca, preşedinte al PPCD le-a înmînat legitimaţiile.

În funcţia de preşedinte al filialei raionale Rîşcani a fost reales Denis Ţurcanu. Read more of this post

Campania de informare “Află istoria oraşului tău” – 171 de ani de la naşterea boierului Rîşcanu

Pe 11 iunie 1602 este data cînd a fost atestat documentar pentru prima dată localitatea Rîşcani. De asemenea coincide cu ziua boierului Rîşcanu, de la care orăşelul  îşi trage numele.

Din păcate pînă în ziua de astăzi, boierul nu se bucură de vriun monument unde localnicii ar putea să-l cinstească şi să-l pomenească.

Pînă la venirea comuniştilor, boierul Rîşcanu fusese înmormîntat în biserica ctitorită de dînsul. Însă odată cu instaurarea regimului de ocupaţie sovietic, Biserica fusese transformată în sală sportivă, iar cavoul devastat. Oasele fusese împrăştiate în faţa bisericii, apoi rudele le-au reînhumat în Ucraina.

Partidul Popular Creştin Democrat filiala Rîşcani pledează din 2003 pentru instalarea monumentului boierului în centrul oraşului, unde actualmente stă criminalul bolşevic V.I. Lenin. Astăzi au fost distribuite pliante atît tinerilor cît şi în cadrul instituţiilor statului despre istoria familiei Rîşcanu.

Mai multe detalii despre istoria orăşelului şi în special a familiei boierului puteţi citi pe ziarul on-line Duminica Poporului.

La mulţi ani PPCD!

Astăzi PPCD împlineşte 22 de ani de activitate. Mulţi dintre noi am crescut odată cu mişcarea care se constituia la sfîrşitul anilor ‘80.

Astăzi, suntem formaţiunea politică cu cea mai bogată experienţă. E timpul să facem anumite concluzii şi Noua Generaţie în acest context are datoria morală de aşi conjuga efortul cu seniorii din PPCD. Solidaritatea dintre generaţii trebuie să dea naştere unei noi etape, calitativ mai bine iar efortul sinergetic al celor două generaţii trebuie să dea naştere unui nou val de politicieni care să pună temelia pentru apariţia viitoarelor elite spirituale şi naţionale care vor conduce cu acest pămînt lăsat de strămoşii noştri.Mulţumim conducătorului nostru, Iurie Roşca pentru tot ce a făcut pe parcursul ultimilor 2 decenii, pentru că a crescut o nouă generaţie, deşi rupţi de rădăcinile străbunei tradiţii, totuşi a reuşit altoirea ei prin modelele de referinţă, prin cărţile pline de duh ale sfinţilor părinţi şi ale înaintaşilor noştri, care au avut de suferit de pe urma regimurilor totalitare.

Domnul să vă întărească! La mulţi ani PPCD!



Un zimbet pentru fiecare copil – Acţiune a NG Donduşeni

De 1 iunie NG PPCD din filiala Donduşeni a desfăşurat acţiunea un zîmbet pentru fiecare copil. Cu acest prilej, tinerii din Noua Generaţie  au pregătit nişte cadouri simbolice pentru copii:  fluturaşi facuţi manual şi baloane colorate. Tinerii au mers prin oraş şi il felicitau pe fiecare copil care îl intalneau, daruindu-i cîte un fluturaş cu o urare de bine şi un balonaş.  Părinţii au rămas surprinşi de acţiunea tinerilor care nu s-au aşteptat la o astfel de iniţiativă din partea tinerilor. O atenţie deosebită s-a acordat copiilor care au avut nenorocul în această zi minunată să se afle la spital, însă sărbătoarea a venit şi la ei. “Am văzut un luci deosebit în ochii lor! Fluturaşii şi-au găsit stăpîni în fiecare salon. Doctorii ne-au primit cu mare caldura, au cerut şi ei fluturaşi. Părinţii, buneii şi medicii ne-au mulţumit din toată inima şi au spus că ne mai aşteaptă şi cu alte ocazii să bucurăm copii. – ne-a relatat Anişoara, preşedintele organizaţiei OT NG Donduşeni.

Mia jos urmăriţi nişte fotografii de la eveniment:

This slideshow requires JavaScript.

La Rîşcani a eşuat tentativa de demontare a criminalului Lenin

La data de 16 aprilie 2010 în ordinea de zi a Şedinţei extraordinare a Primăriei Rîşcani s-a discutat despre demontarea monumentelor sovietice care încă au mai rămas amplasate pe timpul comuniştilor. Din păcate calea de a discuta amiabil cu consilierii comunişti nu a dat nici un rezultat din cauza că un consilier fost comunist actualmente membru PD a votat contra iniţiativei. Read more of this post

Filiala PPCD Rîşcani – revigorată

La data de 21 noiembrie, filiala PPCD Rîşcani s-a întrunit în cadrul Conferinţei raionale. Membrii filialei au pus în dezbatere subiecte ce ţin de reorganizarea activităţilor în cadrul PPCD.

O atenţie deosebită s-a atras asupra necesităţii de a implica oameni tineri în organizaţiile de bază şi a calităţii membrilor noi-veniţi.

Noile provocări apărute în urma alegerilor anticipate au determinat consolidarea şi elaborarea unei noi strategii de relansare a Partidului Popular Creştin Democrat. Tinerii prezenţi la întrunire, au păşit cu dreptul în calea pornită de părinţii noştri acum două decenii. Read more of this post

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.